Un Zmeu iubea o Zmeură, ci ea
Pe-un rug aprins de-amurg se perpelea,
Cu fesele roşind mereu mai tare
De-atît extaz şi-atîta încîntare.
Şopîrle moi se cotileau să-şi lase
Alături coada fină de mătase,
Ca o dovadă că au fost şi ele
Pe-acolo, suferind de pofte grele,
Şi bulburucii forfoteau pe prundul
Izvoarelor înfiorate-n gîndul
C-or să le-nţepe solzii, fără veste,
Abia acum, la capăt de poveste,
Cînd vraja, risipită, nu mai este...
Emil Brumaru ?
Si continuare mea...
Un Zmeu iubea o ZmeuRea
Si zmeura iradia senzualitate cat un cactus.
@ Bianca Dobrescu : Iar imi arati caninii ?
RăspundețiȘtergere@ Bianca Dobrescu : Ce motiv ai sa imi arati caninii, "bampiro" ?
RăspundețiȘtergereUn ZmeuRau si o ZmeuRea:]]. Doi rai>:). Tare poezia... si continuarea ta. :]
RăspundețiȘtergereCe draguta e:X:X:X
RăspundețiȘtergere