Vorbeam astazi cu un coleg si la un moment dat m-a intrebat daca eu cred in Dumnezeu, pentru ca el nu stie ce sa raspunda la intrebarea asta. Am ezitat cateva clipe sa ii raspund, de fapt m-am gandit ce sa ii raspund, stiind ca nu va fi multumit de ceea ce ii voi raspunde si stiam cam despre ce urmeaza sa vorbim. I-am spus ca da, cred si ca si eu astept sa faca o minune in viata mea, cat de curand. A strambat putin din nas si a inceput sa imi povesteasca despre el si sotia lui, ca se chinuie de mult timp sa faca un copil,medici, tratamente, alea alea si nimic.Mi-a mai dat un exemplu la fel de concludent, copilul unui alt coleg, care a fost operat pentru nu stiu ce de vreo sase ori si tot nu e bine. "Dumnezeu de ce nu face acolo o minune, daca noi nu meritam, macar cu copilul acela sa faca ceva?"...Hmmm, da. Iar m-a lasat fara replica. "Dumnezeu de ce a facut minuni doar acum 2000 de ani si acum nu mai face?"
Recunosc,uneori si eu imi pun astfel de intrebari,dar la gandul ca Doamne-Doamne m-ar putea auzi, imi cer repede iertare si ma intreb pe mine cum pot fi atat de prost sa ii cer Lui explicatii, Lui, care are un plan cu fiecare dintre noi.
E mereu furios, tipa la colegi, injura ca la usa cortului, se cearta cu toata luma, jigneste, dar are si o parte sensibila, o parte sensibila, care il face sa fie "moale", tacut, cu capul in pamant.
Astazi nu s-a certat cu nimeni. E noul meu coleg. De azi, privirile noastre se vor intalni zilnic.Vom lucra impreuna si probabil vom mai vorbi despre asta dar nu stiu ce sa ii spun.Nu prea ma pricep eu la sfaturi, dar stiu ca nu poti da mana cu cineva daca tii pumnul strans. Sa incerc sa il consolez ? Sa ii spun sa mai incerce ? Sa se roage ? Sa continue sa creada ? Voi ce credeti ca ar trebui sa ii spun ?
Nu e bine sa tii in tine furia, mahnirea,durerea, cum nu e bine nici sa o descarci asupra persoanelor din jurul tau. Acum ca ii cunosc frustrarea, ar trebui sa fac pe psihologul ? Dar ce sa ii spun?
joi, 31 martie 2011
miercuri, 30 martie 2011
Citate (3)...
Descoperi dragostea, nu atunci cand intalnesti persoana perfecta, ci cand descoperi perfectiunea unei persoane imperfecte. (Sam Keen)
marți, 29 martie 2011
As vrea...
As vrea sa intalnesc persoana care sa nu ma judece dupa marca adidasilor pe care o port. Cineva care sa ma tina strans de mana si sa nu-mi dea drumul decat atunci cand trebuie sa manance. Sau nu. As hrani-o eu, cu toata dragostea.Ce bine ar fi. As vrea sa intalnesc persoana care sa nu ma judece dupa felul cum gandesc, sau cum reactionez la bine,frumos,urat.
As vrea sa intalnesc persoana care sa ma intelega cand sunt trist, obosit, sa ma mangaie si sa vrea sa ne odihnim impreuna. Sa ma inteleaga cand sunt nebun, cand ma port ca un copil, cand iau decizii pripite, cand tip la persoanele dragi ca apoi sa imi cer iertare.
As vrea sa intalnesc persoana care sa nu isi dea ochii peste cap cand imi descopera vreun defect.
As vrea ca acea persoana sa imi acopere defectele, sa le corecteze, pentru ca nu pot fi perfect.
As vrea ca acea persoana sa imi iubeasca ochii, mainile, dar mai ales sufletul asta tarat prin noroi.
As vrea sa intalnesc persoana care sa ma intelega cand sunt trist, obosit, sa ma mangaie si sa vrea sa ne odihnim impreuna. Sa ma inteleaga cand sunt nebun, cand ma port ca un copil, cand iau decizii pripite, cand tip la persoanele dragi ca apoi sa imi cer iertare.
As vrea sa intalnesc persoana care sa nu isi dea ochii peste cap cand imi descopera vreun defect.
As vrea ca acea persoana sa imi acopere defectele, sa le corecteze, pentru ca nu pot fi perfect.
As vrea ca acea persoana sa imi iubeasca ochii, mainile, dar mai ales sufletul asta tarat prin noroi.
duminică, 27 martie 2011
in lumea furnicilor...sau interviu cu o furnica, sau...
A fost frumos astazi de dimineata si m'am gandit sa ma asez pe o bordura de beton si sa las Soarele sa imi mangaie trupul.Eram in tricou.Prima oara anul asta, parca. Si ce imi vad ochilor...hmmm...zambila roz,mov, alba, nasturei, albastrele,pietricele...si furnici. Multe furnici. Incep sa la privesc, sa le studiez indeaproape.Ma bucuram ca pot face asta. Daca as fi avut o lupa as fi fost mai bucuros. Le urmaream cu privirea. Una mai curajoasa, incerca sa urce pe o zambila. O alta, impiedicandu-se de o piatra, a incercat sa o mute de la loc. Cat curaj. Cum sa te pui cu o piatra de patru cinci ori mai mare decat tine ? Doua stateau de vorba, ba despre vreme, ba despre ploaia de ieri. Se plangea ca i-a distrus casa. Ce furnica prostuta. Nu si-a facut asigurare.
Intre timp, Soarele intrase dupa nori sau norii si-au pus in gand sa ma supere, asa ca a trebuit sa intru.
O gasesc pe Ea. Nu imi mai pasa ca nu e soare afara.Nu imi mai pasa de nimic.Ea era acolo si era bine.Era foarte bine. Aveam soare, aveam caldura, aveam marea la picoare, ma bucuram de vant,ma bucuram ca ii pot trece mana prin par, ca ii pot face un sirag de perle, ca pot opri timpul doar pentru noi. Eram ba zeul timpului, ba zeul iubirii, doamne cate nu eram. Dar trebuia sa ma trezesc din vis. Afara era inca lumina, iar eu nu dormeam.Trecusera cateva ore de azi dimineata. S-or fi intamplat multe in lumea furnicilor.
Ma hotarasc sa ies din nou afara, sa vad ce imi fac noii prieteni si fiindca soarele era din nou prezent, imi permit sa il cert de ce ieri dupa ploaie nu mi-a oferit un curcubeu. Nesuferitul.
Ma asez asadar din nou pe bordura si imi fixez privirea spre furnici. Eram acum Zeul furnicilor. Le vad din nou pe cele doua care stateau de vorba. Greu de crezut ca erau aceleasi. Aaaa, ba da, erau acelasi, pentru ca erau imbracate la fel ca cele de dimineata. Dar ce or fi vorbit atat ? Imi pun mana deasupra lor, astfel incat sa fac umbra. Una din ele se sperie, crezand ca e vreun monstru si o ia la fuga. Cealalta statea si se uita nepasatoare la mine. O iau in mana cu grija sa nu o strivesc. Ma asteptam sa strige sa ii dau drumul, ca are treburi si copii de crescut, dar nu, nici vorba.
- Nu mi-e frica de tine, stii ?
- De ce nu ti-e frica? Nu vezi cat de mare sunt ?
- Pentru ca stiu ca nu ai sa imi faci rau.Nu vrei sa imi faci rau,chiar daca ai putea.
- Esti curajoasa furnicuto.Felicitari !
- Nu. Sunt doar increzatoare. Auzi ? Ai putea sa ii spui monstrului ala cu patru picioare, cu coada si blana galbena, sa nu mai imi distruga casa de cate ori trece prin gradina cu flori ?
- Te referi la catelusa mea,nu ? Ok, iti promit ca nu o mai las in gradina, daca imi promiti ca si tu faci o sedinta cu surorile tale si le spui sa nu mai intre in casa, pentru ca ar putea fi periculos.
Batem palma si dau sa o las jos, cand nu mica mi-e mirarea ca vreo trei furnici incercau sa urce pe mine. O fi dat asta mica vreun semnal celorlalte ? O fi sunat vreo sirena in orasul furnicilor ? Ma simteam acum ca Guliver in tara piticilor. Parca la un semnal, doamnele furnici ar fi scos funii si m-ar fi legat.Eram speriat de-a binelea, cand tot asta mica ma linisteste.
- Stai linistit. Sunt surorile mele care vin sa iti multumeasca. Fiecare are sa iti spuna cate ceva. Asculta-le!
Prima mi-a spus ca trebuie sa ma bucur de mai multe ori de soare, de ploaie, de mirosul florilor, de lucruri mici si neinsemnate si mi-a aratat o furnica ascunsa dupa o pietricica si o alta ascunsa intr-o crapatura.M-a intrebat daca imi place ce vad.Am raspuns ca nu.Mi-a zambit, mi-a multumit si a plecat.
A doua mi-a spus ca ea toata iarna a umblat prin noroaie, prin vant. Ca zapada i-a dat planurile peste cap, dar ca acum e fericita ca e frumos afara, si ca poate umbla in voie prin lumea larga. Mi-a multumit si a plecat, neintorcand capul inapoi.
A treia, mai timida,mai modesta, mi-a spus doar ca ea si-a dorit un fir de iarba macar si acum a primit parfumul atator flori minunate, a primit copaci inmuguriti.E cea mai fericita dintre furnici. Mi-a multumit si a plecat urcand direct pe narcisa galbena, unde o asteptau doua furnici mai mici.
Si acum stau si ma intreb de ce mi-au multumit toate furnicile astea ? Care e mesajul pe care incercau sa mi-l transmita ? Chiar sunt un zeu in lumea furnicilor ? Sau e doar o inchipuire a mea ? Ce s-ar intampla sa arunc o galeata cu apa in gradina? Ce s-ar intampla cu furnicile ? Precis isi vor face o casa in alta parte.In gradina vecinilor. Dar oamenii ? Oamenii ce ar face daca o forta de neoprit le-ar distruge casa ? Daca un zeu ar acoperi Soarele pentru cateva zile? Daca o mana uriasa m-ar lua acum, oare cum as reactiona ?
Suntem atat de diferiti de furnici. Uneori suntem mai puternici, alteori mai slabi. Chiar acum ma duc sa ma lupt cu o echipa de furnici-ninja care au urcat pe mine. Sper sa nu ma muste prea rau. Daca nu inving, ma gasiti in lumea furnicilor.
Intre timp, Soarele intrase dupa nori sau norii si-au pus in gand sa ma supere, asa ca a trebuit sa intru.
O gasesc pe Ea. Nu imi mai pasa ca nu e soare afara.Nu imi mai pasa de nimic.Ea era acolo si era bine.Era foarte bine. Aveam soare, aveam caldura, aveam marea la picoare, ma bucuram de vant,ma bucuram ca ii pot trece mana prin par, ca ii pot face un sirag de perle, ca pot opri timpul doar pentru noi. Eram ba zeul timpului, ba zeul iubirii, doamne cate nu eram. Dar trebuia sa ma trezesc din vis. Afara era inca lumina, iar eu nu dormeam.Trecusera cateva ore de azi dimineata. S-or fi intamplat multe in lumea furnicilor.
Ma hotarasc sa ies din nou afara, sa vad ce imi fac noii prieteni si fiindca soarele era din nou prezent, imi permit sa il cert de ce ieri dupa ploaie nu mi-a oferit un curcubeu. Nesuferitul.
Ma asez asadar din nou pe bordura si imi fixez privirea spre furnici. Eram acum Zeul furnicilor. Le vad din nou pe cele doua care stateau de vorba. Greu de crezut ca erau aceleasi. Aaaa, ba da, erau acelasi, pentru ca erau imbracate la fel ca cele de dimineata. Dar ce or fi vorbit atat ? Imi pun mana deasupra lor, astfel incat sa fac umbra. Una din ele se sperie, crezand ca e vreun monstru si o ia la fuga. Cealalta statea si se uita nepasatoare la mine. O iau in mana cu grija sa nu o strivesc. Ma asteptam sa strige sa ii dau drumul, ca are treburi si copii de crescut, dar nu, nici vorba.
- Nu mi-e frica de tine, stii ?
- De ce nu ti-e frica? Nu vezi cat de mare sunt ?
- Pentru ca stiu ca nu ai sa imi faci rau.Nu vrei sa imi faci rau,chiar daca ai putea.
- Esti curajoasa furnicuto.Felicitari !
- Nu. Sunt doar increzatoare. Auzi ? Ai putea sa ii spui monstrului ala cu patru picioare, cu coada si blana galbena, sa nu mai imi distruga casa de cate ori trece prin gradina cu flori ?
- Te referi la catelusa mea,nu ? Ok, iti promit ca nu o mai las in gradina, daca imi promiti ca si tu faci o sedinta cu surorile tale si le spui sa nu mai intre in casa, pentru ca ar putea fi periculos.
Batem palma si dau sa o las jos, cand nu mica mi-e mirarea ca vreo trei furnici incercau sa urce pe mine. O fi dat asta mica vreun semnal celorlalte ? O fi sunat vreo sirena in orasul furnicilor ? Ma simteam acum ca Guliver in tara piticilor. Parca la un semnal, doamnele furnici ar fi scos funii si m-ar fi legat.Eram speriat de-a binelea, cand tot asta mica ma linisteste.
- Stai linistit. Sunt surorile mele care vin sa iti multumeasca. Fiecare are sa iti spuna cate ceva. Asculta-le!
Prima mi-a spus ca trebuie sa ma bucur de mai multe ori de soare, de ploaie, de mirosul florilor, de lucruri mici si neinsemnate si mi-a aratat o furnica ascunsa dupa o pietricica si o alta ascunsa intr-o crapatura.M-a intrebat daca imi place ce vad.Am raspuns ca nu.Mi-a zambit, mi-a multumit si a plecat.
A doua mi-a spus ca ea toata iarna a umblat prin noroaie, prin vant. Ca zapada i-a dat planurile peste cap, dar ca acum e fericita ca e frumos afara, si ca poate umbla in voie prin lumea larga. Mi-a multumit si a plecat, neintorcand capul inapoi.
A treia, mai timida,mai modesta, mi-a spus doar ca ea si-a dorit un fir de iarba macar si acum a primit parfumul atator flori minunate, a primit copaci inmuguriti.E cea mai fericita dintre furnici. Mi-a multumit si a plecat urcand direct pe narcisa galbena, unde o asteptau doua furnici mai mici.
Si acum stau si ma intreb de ce mi-au multumit toate furnicile astea ? Care e mesajul pe care incercau sa mi-l transmita ? Chiar sunt un zeu in lumea furnicilor ? Sau e doar o inchipuire a mea ? Ce s-ar intampla sa arunc o galeata cu apa in gradina? Ce s-ar intampla cu furnicile ? Precis isi vor face o casa in alta parte.In gradina vecinilor. Dar oamenii ? Oamenii ce ar face daca o forta de neoprit le-ar distruge casa ? Daca un zeu ar acoperi Soarele pentru cateva zile? Daca o mana uriasa m-ar lua acum, oare cum as reactiona ?
Suntem atat de diferiti de furnici. Uneori suntem mai puternici, alteori mai slabi. Chiar acum ma duc sa ma lupt cu o echipa de furnici-ninja care au urcat pe mine. Sper sa nu ma muste prea rau. Daca nu inving, ma gasiti in lumea furnicilor.
sâmbătă, 26 martie 2011
Cu întârziere, Ana Blandiana...
Pentru ca si mie imi place Ana Blandiana, pentru ca am citit-o pe Bianca, pentru ca am auzit-o pe haapciu, pentru ca ma simteam indatorat sa o fac, pentru ca si eu imi pun o mie de intrebari pe minut, gasesc 1001 raspunsuri care nu ma multumesc, diferenta fiind ca eu nu mai sunt copil, iar ingerul....dar sa nu vorbim despre ingeri.
Deci, Ana Blandaiana :
Ana Blandiana - Intrebari
Deci, Ana Blandaiana :
Ana Blandiana - Intrebari
De ce nu se-amesteca totul?
De ce nu se-acopera
Pielea lucioasa a pamântului cu blana?
De ce nu rasare iarba verde si frageda
Pe spinarea fierbinte a fiarelor din paduri?
De ce nu le cresc pomilor aripi
Si pasarilor radacini?
De ce nu ciripesc pietricelele fericite
De pe marginea râului?
Eu de ce nu învat sa urasc?
Eu de ce?
- O, Doamne, ce copil obositor,
Ofteaza îngerul.
De ce nu se-acopera
Pielea lucioasa a pamântului cu blana?
De ce nu rasare iarba verde si frageda
Pe spinarea fierbinte a fiarelor din paduri?
De ce nu le cresc pomilor aripi
Si pasarilor radacini?
De ce nu ciripesc pietricelele fericite
De pe marginea râului?
Eu de ce nu învat sa urasc?
Eu de ce?
- O, Doamne, ce copil obositor,
Ofteaza îngerul.
Citate (2)...
Nu suntem muritori, e clar. Dar suntem niste zei prosti, niste nemuritori care ne-am uitat destinul. (Constantin Noica)
miercuri, 23 martie 2011
Fara titlu (2)...
Nu stiu ce sa scriu. Nu stiu daca ar trebui sa mai scriu, ca oricum nu ati intelege nimic. De fapt nici nu vroiam sa deschid calculatorul. La ce bun. M'am gandit totusi ca mai sunt vreo doua persoane care si'ar pune intrebari, daca nu m'ar vedea. Nu, n'am murit, inca.
Am scris dincolo o "dedicatiune" pentru ea. Citeam pe blogul lui Amy ca " Orice ai face în viaţă va fi nesemnificativ, dar este foarte important să faci ceva,pentru că nimeni nu va face!". Eu ce naiba sa mai fac ? Nu imi mai vad rostul. Nu mai vad nimic roz,rosu,verde. Inainte vedeam elefanti roz,mov, ba mai mult ii coloram eu. In trei culori. Si iarba refuza sa iasa din pamant.Deci de unde sa imi iau veredele ? Ce imaginatie. Bolnava. Intru pe mess, ea nu era.Oricum stau pe invizibil. Dar pentru Dee Deee stau mereu online. Era doar Dee Deee. Imi zic hai sa'i scriu, ca ea mereu ma binedispune, mereu pot glumi cu ea. E un fel de pastila, care ma face sa zambesc, sa rad chiar, sa rad in hohote, dar si Dee Deee e in "depresiune pietrii dracului". Ce naiba se intampla cu lumea asta? Incotro ne indreptam ?
Azi am primit vizita unui ciudat. De fapt soramea, nu eu. Am sa va povestesc din ce mi-a povestit ea. Era un tip care a venit de prin b(B)ucuresti, sa vanda. Ce sa vanda ? Produse forever. Am auzit cate ceva despre, dar nu ma pasioneaza. De fapt nu ma intereseaza. Deloc. Eu sunt sanatos tun.Doar "greierul" mi-e bolnav, dar nu, nu-s nebun. Si nu las pe nimeni sa patrunda acolo.Doar piticii mei au dreptul si uneori Patratzel, dar Patratzel e mai tot timpul ocupat cu alte tampenii. Asa, sa revenim la timpul ala. Cica avea o haina groasa, cu buzunare mari, in care tinea telefoane, o gramada de telefoane. Cravata alba, cu inimioare rosii care cica era murdara. Si ce a mai remarcat soramea, erau unghiile, care erau mari, dar mari, la toate degetele, parca erau dalea lipite. Ciudat zic eu. Al naibii de ciudat, pentru un barbat care vine sa iti prezinte ceva spre vanzare. Oricum eu sunt mai ciudat decat el, asa ca n'ar trebui sa il mai critic. Mare "afacerist, contrabandist,combinationist" pe langa oferta de produise "forever", tipul ii promite sora'mii o carcasa pentru raritatea ei de teleofon. Printre altele, i-a spus sora-mii ca el nu s'a uitat la televizor de vreo 3 ani, ca nu il ajuta cu nimic. La naiba. Aici sunbt perfect de acord cu "ciudatul". Pe orice post vezi doar despre al trei-lea razboi mondial, despre irinel si monica si despre pepe si querida. Hala. Asta pleaca. Trec ore. Ora 20:00. O suna asta pe sora'mea, ca deh, blonda i-a dat numarul, sa poata stabilii detalii( i-am promis un telefon nou, ce model vrea ea, dar nu, nu poate renunta la vechitura aia. damn, i mean DAMN )sa o intrebe ce culoare sa aibe carcasa si alte cele. Se vorbesc ei vreo zece minute, ba despre telefoane, ba despre forever, ba despre naiba stie ce si soramea, emotionata peste masura, asteapta pana miercurea viitoare, ca "domnul cu unghiile lungi" sa vina de la b(B)ucuresti cu magnifica carcasa de telefon(scuzati cacofonia).
Cred ca intr'o noapte am sa o vopsesc pe sora'mea bruneta, satena, roscata, carunta. Si am sa o si tund. Asa, sa fie si ea la moda.Poate imi mai vin idei.
Sora'mea se uita pe animal planet. Poate nu o mai tund.
Sunt obosit.Scriu aiurea. Noapte buna.
Am scris dincolo o "dedicatiune" pentru ea. Citeam pe blogul lui Amy ca " Orice ai face în viaţă va fi nesemnificativ, dar este foarte important să faci ceva,pentru că nimeni nu va face!". Eu ce naiba sa mai fac ? Nu imi mai vad rostul. Nu mai vad nimic roz,rosu,verde. Inainte vedeam elefanti roz,mov, ba mai mult ii coloram eu. In trei culori. Si iarba refuza sa iasa din pamant.Deci de unde sa imi iau veredele ? Ce imaginatie. Bolnava. Intru pe mess, ea nu era.Oricum stau pe invizibil. Dar pentru Dee Deee stau mereu online. Era doar Dee Deee. Imi zic hai sa'i scriu, ca ea mereu ma binedispune, mereu pot glumi cu ea. E un fel de pastila, care ma face sa zambesc, sa rad chiar, sa rad in hohote, dar si Dee Deee e in "depresiune pietrii dracului". Ce naiba se intampla cu lumea asta? Incotro ne indreptam ?
Azi am primit vizita unui ciudat. De fapt soramea, nu eu. Am sa va povestesc din ce mi-a povestit ea. Era un tip care a venit de prin b(B)ucuresti, sa vanda. Ce sa vanda ? Produse forever. Am auzit cate ceva despre, dar nu ma pasioneaza. De fapt nu ma intereseaza. Deloc. Eu sunt sanatos tun.Doar "greierul" mi-e bolnav, dar nu, nu-s nebun. Si nu las pe nimeni sa patrunda acolo.Doar piticii mei au dreptul si uneori Patratzel, dar Patratzel e mai tot timpul ocupat cu alte tampenii. Asa, sa revenim la timpul ala. Cica avea o haina groasa, cu buzunare mari, in care tinea telefoane, o gramada de telefoane. Cravata alba, cu inimioare rosii care cica era murdara. Si ce a mai remarcat soramea, erau unghiile, care erau mari, dar mari, la toate degetele, parca erau dalea lipite. Ciudat zic eu. Al naibii de ciudat, pentru un barbat care vine sa iti prezinte ceva spre vanzare. Oricum eu sunt mai ciudat decat el, asa ca n'ar trebui sa il mai critic. Mare "afacerist, contrabandist,combinationist" pe langa oferta de produise "forever", tipul ii promite sora'mii o carcasa pentru raritatea ei de teleofon. Printre altele, i-a spus sora-mii ca el nu s'a uitat la televizor de vreo 3 ani, ca nu il ajuta cu nimic. La naiba. Aici sunbt perfect de acord cu "ciudatul". Pe orice post vezi doar despre al trei-lea razboi mondial, despre irinel si monica si despre pepe si querida. Hala. Asta pleaca. Trec ore. Ora 20:00. O suna asta pe sora'mea, ca deh, blonda i-a dat numarul, sa poata stabilii detalii( i-am promis un telefon nou, ce model vrea ea, dar nu, nu poate renunta la vechitura aia. damn, i mean DAMN )sa o intrebe ce culoare sa aibe carcasa si alte cele. Se vorbesc ei vreo zece minute, ba despre telefoane, ba despre forever, ba despre naiba stie ce si soramea, emotionata peste masura, asteapta pana miercurea viitoare, ca "domnul cu unghiile lungi" sa vina de la b(B)ucuresti cu magnifica carcasa de telefon(scuzati cacofonia).
Cred ca intr'o noapte am sa o vopsesc pe sora'mea bruneta, satena, roscata, carunta. Si am sa o si tund. Asa, sa fie si ea la moda.Poate imi mai vin idei.
Sora'mea se uita pe animal planet. Poate nu o mai tund.
Sunt obosit.Scriu aiurea. Noapte buna.
marți, 22 martie 2011
Fericirea nu se cumpara. Fericirea se simte.
Daca iti cumparam o luna patrata, erai fericita ? Imi zambeai ? Ma sarutai ? Dar ce naiba faceai cu o luna patrata? In ce consta fericirea ta ? Te pot acuza de furt calificat si omor cu premeditare ? Cum de ce ? Mi-ai furat sufletul si l'ai injunghiat pana au curs lacrimi de sange din el. Apoi, sa te asiguri ca e mort, ai calcat pe el, cu tocurile tale cui si vazand ca inca respira, te-ai gandit sa il ingropi la 2 metri sub pamant, sa fii sigura ca nu ai sa'l mai vezi vreodata. Sa fii sigura ca ca nu lasi nimic in urma. Nici un semn, nici o amprenta.
Ahh, dar de ce imi pun atatea intrebari despre tine chiar si acum. De ce naiba nu pot sa traiesc, pur si simplu. Sa ma bucur de ceea ce am, putin, mult, bun, prost, dar macar e ceea ce am eu. Nu ceea ce astept sa imi ofere altcineva. Nu "goango", nu ne potriveam deloc. Eu simplu, tu complicata; eu negru, tu rosie; eu buburuz, tu goanga; eu fumator de aer, tu "fumatoare de vise"; dar nu, nu, nu, nu iti mai fac publicitate. N-as vrea sa ma injure vreun el.
Imi beau veninul acum. Veninul pe care mi l'ai impregnat in piele. M'ai tatuat cu semnul diavolului intr'un moment de naivitate, dar eu nu imi vand sufletul. Prefer sa tac, sa mor in singuratate, sau sa ma insor cu o statuie. Stii, in "Parcul Eminescu" e o statuie care'mi place. Maine am sa merg sa o vad.Daca nu ploua. Ne intalnim acolo ? Poate pui si tu ochii pe "vreun statui".
Acid ? Da.
Ironic ? Al naibii de...
Rece ? ...poate doar racit
Suparat ? Trist.
Absent ? Cu motivare.
Cu regrete ? Doar pentru timpul pierdut.
Ahh, dar de ce imi pun atatea intrebari despre tine chiar si acum. De ce naiba nu pot sa traiesc, pur si simplu. Sa ma bucur de ceea ce am, putin, mult, bun, prost, dar macar e ceea ce am eu. Nu ceea ce astept sa imi ofere altcineva. Nu "goango", nu ne potriveam deloc. Eu simplu, tu complicata; eu negru, tu rosie; eu buburuz, tu goanga; eu fumator de aer, tu "fumatoare de vise"; dar nu, nu, nu, nu iti mai fac publicitate. N-as vrea sa ma injure vreun el.
Imi beau veninul acum. Veninul pe care mi l'ai impregnat in piele. M'ai tatuat cu semnul diavolului intr'un moment de naivitate, dar eu nu imi vand sufletul. Prefer sa tac, sa mor in singuratate, sau sa ma insor cu o statuie. Stii, in "Parcul Eminescu" e o statuie care'mi place. Maine am sa merg sa o vad.Daca nu ploua. Ne intalnim acolo ? Poate pui si tu ochii pe "vreun statui".
Acid ? Da.
Ironic ? Al naibii de...
Rece ? ...poate doar racit
Suparat ? Trist.
Absent ? Cu motivare.
Cu regrete ? Doar pentru timpul pierdut.
duminică, 20 martie 2011
un pesimist + o optimista = doi realisti ?
Am avut doua zile tampite. Al naibii de tampite.Si urmeaza o saptamana si mai tampita, cu ganduri aiurea, cu munca pana la epuizare, cu ploaie(nu ca nu as iubi ploaia, dar nu acum),noroi si oameni falsi.O multime de oameni falsi, de care nu pot scapa. Sunt colegii mei, care ma vor "tuns" dar eu nu vreau sa ma tund. Imi sta bine asa. :-) Sunt pesimist din fire, naiba sa ma ia, dar astazi am cunoscut'o pe ea. Ea, o straina. Nu stiu nimic despre ea,doar numele si ....franturi. Dar ce conteaza. Ceea ce conteaza e ca m-a facut astazi sa zambesc. Putini sunt cei care reusesc asta. Ea a reusit din prima. Cum ? Nu stiu. Intrebati-o pe ea.Are idealuri. Eu nu am, dar m-a facut din nou sa visez, sa vad departe, sa zambesc.
Hmmmm, de oameni ca ea ar trebui sa ma inconjor.
Multumesc, Andreea.
Hmmmm, de oameni ca ea ar trebui sa ma inconjor.
Multumesc, Andreea.
Despre dragoste...
Cred că dragostea ne ridică în propriii noștri ochi. Și cât de mult ai vrea să fii așa cum te vede celălalt! Ai dori, și chiar încerci, să micșorezi distanța dintre ceea ce știi că ești în realitate și ceea ce intuiești că vede în tine cel pe care-l iubești.
(Autoportret într-o oglindă spartă – Octavian Paler)
(Autoportret într-o oglindă spartă – Octavian Paler)
sâmbătă, 19 martie 2011
Aiurea....
Mda, totul e aiurea, dar absolut totul. Sau poate sunt doar eu aiurea şi totul e normal. Sunt frustrat, deprimat, obosit şi cu gândurile aiurea. Chiar acum când scriu, la radio cânta "Celelalte cuvinte - Dacă vrei "....
Dacă vrei privirea să-mi las în podea
Calcă peste ea, calcă peste ea.
Dacă vrei de tine să simt că-s robit,
Lasă-mă uimit, lasă-mă uimit.
Dacă vrei cu tine lumina s-o împart,
Lasă-mă să ard, lasă-mă să ard.
Dacă tot ce-i dus vrei din urmă s-ajung,
Lasă-mă să curg, lasă-mă să curg.
Dacă vrei să ştii ce-am în suflet şï-n gând,
Lasă-mă să cânt, lasă-mă să cânt,
Lasă-mă să cânt, lasă-mă să cânt,
Lasă-mă să cânt, lasă-mă să cânt...
Atunci când scriu, tac. Când sunt deprimat, obosit, supărat,nervos şi naiba mai ştie cum sunt, tac sau scriu pe blog , sau ascult muzică. Alifantis, Iris, Zoia Alecu, Alexandrina, mă duc într-o lume doar a mea, în care mă adâncesc şi nu las pe nimeni să pătrundă. De ce nu pot zâmbi ? Am şi răspunsul. De prost. Îmi vine să-mi închid telefoanele şi să nu le mai deschid. Să pierd cele cinşpe mii de milioane de minute şi să nu-mi pese, ca altădată,când aveam cu cine să le vorbesc. Aş intra pe "mess", dar de teama că ar putea fi şi ea, prefer să nu. Sa stau invizibil ? Poate intră Dee Deee. Cu ea aş putea vorbi. Ea m-ar înţelege ? Da. Cred că ea m-ar intelege, chiar dacă eu nu mă înţeleg. Voi mă înţelgeţi ? De ce vă spun vouă toate astea ? De unii m-am apropiat mult, poate prea mult. M-am deschis atât cât credeam că e necesar.Nu îmi place ca cineva să ştie totul despre mine din gura mea, să mă descopere. Doar aşa îmi poate fi tovarăş. Ştiu că unii mă cred tâmpit, dar nu-mi pasă.Ăsta-s eu şi n-am ce-i face, altul ca mine mama nu mai face. Mă bucură că am fost, sunt şi voi fi sincer. Nu îmi place să port mască.
Mă enervează că am pus telefonul să mă trezească la ora 7 pentru că trebuia să plec undeva, dar pentru că ploua, s-a contramandat, dar nu l-am auzit şi a sunat atât de mult, încât a venit mama să îl oprească şi să mă trezească. Şi pentru că ploua, mi-am zis să mai stau in pat, că doar sâmbăta îmi permit să fac asta, în restul zilelor trezindu-mă la ora 6 fix. Dar bineinţeles că nu. Vecinul săpa naiba ştie ce cu excavatorul şi chiar dacă termopanele's nemţeşti...no effect. Nu ştiu cum a trecut timpul de la 7 până la 11:30, dar ştiu că am binevoit să mă ridic din pat pentru a o duce pe mama la piaţă. Asta a fost o bucurie. Că o pot duce pe mama, că eram cu ea in maşina şi cu fratele, că nu era aglomerat (de obicei în Arad e un infern să mergi pe centru,sâmbăta dimineaţa) , că nici urmă de ploaie, doar câţiva nori, pe o jumătate de cer.
Iubesc să fiu cu familia şi să gonesc cu maşina prin oraş.
Urăsc că am un crater într-o măsea şi mi-au intrat alune din batonul de ciocolată.
Iubesc că îmi cânta "Naţional FM".
Urăsc că nu o pot suna să îi spun tot ce simt.
Iubesc că sora îmi povesteşte despre visurile ei.
Urăsc să mă lovească vreo depresie şi să nu ştiu să scap de ea.
Dar de ce depresie, acum când ar trebui să mă bucur de primăvară, să mă bucur că i-am arătat că nu sunt laş, să mă bucur că mama e sănătoasă, să mă bucur că am un job bun şi că săptămâna viitoare merg în delegaţie, să mă bucur de sticla de Pepsi care mă aşteaptă îmbietor să o deschid, să ma bucur de viaţă...
Când viaţa îţî dă o mie de motive pentru a plânge, caută o mie şi una motive să zâmbeşti.
Dacă vrei privirea să-mi las în podea
Calcă peste ea, calcă peste ea.
Dacă vrei de tine să simt că-s robit,
Lasă-mă uimit, lasă-mă uimit.
Dacă vrei cu tine lumina s-o împart,
Lasă-mă să ard, lasă-mă să ard.
Dacă tot ce-i dus vrei din urmă s-ajung,
Lasă-mă să curg, lasă-mă să curg.
Dacă vrei să ştii ce-am în suflet şï-n gând,
Lasă-mă să cânt, lasă-mă să cânt,
Lasă-mă să cânt, lasă-mă să cânt,
Lasă-mă să cânt, lasă-mă să cânt...
Atunci când scriu, tac. Când sunt deprimat, obosit, supărat,nervos şi naiba mai ştie cum sunt, tac sau scriu pe blog , sau ascult muzică. Alifantis, Iris, Zoia Alecu, Alexandrina, mă duc într-o lume doar a mea, în care mă adâncesc şi nu las pe nimeni să pătrundă. De ce nu pot zâmbi ? Am şi răspunsul. De prost. Îmi vine să-mi închid telefoanele şi să nu le mai deschid. Să pierd cele cinşpe mii de milioane de minute şi să nu-mi pese, ca altădată,când aveam cu cine să le vorbesc. Aş intra pe "mess", dar de teama că ar putea fi şi ea, prefer să nu. Sa stau invizibil ? Poate intră Dee Deee. Cu ea aş putea vorbi. Ea m-ar înţelege ? Da. Cred că ea m-ar intelege, chiar dacă eu nu mă înţeleg. Voi mă înţelgeţi ? De ce vă spun vouă toate astea ? De unii m-am apropiat mult, poate prea mult. M-am deschis atât cât credeam că e necesar.Nu îmi place ca cineva să ştie totul despre mine din gura mea, să mă descopere. Doar aşa îmi poate fi tovarăş. Ştiu că unii mă cred tâmpit, dar nu-mi pasă.Ăsta-s eu şi n-am ce-i face, altul ca mine mama nu mai face. Mă bucură că am fost, sunt şi voi fi sincer. Nu îmi place să port mască.
Mă enervează că am pus telefonul să mă trezească la ora 7 pentru că trebuia să plec undeva, dar pentru că ploua, s-a contramandat, dar nu l-am auzit şi a sunat atât de mult, încât a venit mama să îl oprească şi să mă trezească. Şi pentru că ploua, mi-am zis să mai stau in pat, că doar sâmbăta îmi permit să fac asta, în restul zilelor trezindu-mă la ora 6 fix. Dar bineinţeles că nu. Vecinul săpa naiba ştie ce cu excavatorul şi chiar dacă termopanele's nemţeşti...no effect. Nu ştiu cum a trecut timpul de la 7 până la 11:30, dar ştiu că am binevoit să mă ridic din pat pentru a o duce pe mama la piaţă. Asta a fost o bucurie. Că o pot duce pe mama, că eram cu ea in maşina şi cu fratele, că nu era aglomerat (de obicei în Arad e un infern să mergi pe centru,sâmbăta dimineaţa) , că nici urmă de ploaie, doar câţiva nori, pe o jumătate de cer.
Iubesc să fiu cu familia şi să gonesc cu maşina prin oraş.
Urăsc că am un crater într-o măsea şi mi-au intrat alune din batonul de ciocolată.
Iubesc că îmi cânta "Naţional FM".
Urăsc că nu o pot suna să îi spun tot ce simt.
Iubesc că sora îmi povesteşte despre visurile ei.
Urăsc să mă lovească vreo depresie şi să nu ştiu să scap de ea.
Dar de ce depresie, acum când ar trebui să mă bucur de primăvară, să mă bucur că i-am arătat că nu sunt laş, să mă bucur că mama e sănătoasă, să mă bucur că am un job bun şi că săptămâna viitoare merg în delegaţie, să mă bucur de sticla de Pepsi care mă aşteaptă îmbietor să o deschid, să ma bucur de viaţă...
Când viaţa îţî dă o mie de motive pentru a plânge, caută o mie şi una motive să zâmbeşti.
vineri, 18 martie 2011
Gânduri în exces...
Îmi zic: în sfârşit a venit primăvara !
Am lăsat ca vicisitudinile unui sezon să-mi umbrească bucuria celorlalte.De ce? Nici eu nu ştiu. E bine să nu iţi judeci viaţa doar după o perioadă grea, pentru că te afunzi în noroi şi mizerii şi nu te mai scoate nimeni nici cu tabul. E bine să îţi depăşeşti greutăţile singur şi sigur vor veni apoi vremuri bune. O spun asta acum, într-o perioadă roz, pentru că mi s-au întânplat două, trei lucruri bune, dar rămân acelaşi realisto-pesimisto-tâmpito-maniaco-depresiv.
Off-la-naiba-în-puii-mei-ce-bleg-sunt.
Am stat de vorbă astăzi cu o "Doamnă". De fapt ea a stat de vorbă cu mine. A intrat subtil în vorbă cu mine întrebându-mă la ce oră vine autobusul şi ridicând din umeri am lăsat să se înţeleagă că nu ştiu. După două trei ture prin staţia goală, se apropie iar de mine şi îmi spune că merge la mănăstire. Ridic sprânceana dreaptă ca un fel de "wtf, ce vrei de la mine ? chiar crezi că mă interesează ? " Îmi zâmbeşte şi mă întreabă de ce sunt abătut. Cât tupeu. Mă gândesc două trei secunde dacă să îi răspund sau nu şi negăsind un răspuns mai bun, îi spun că nu am nici un motiv să fiu fericit. Dacă era un prieten sau o cunoştinţă, probabil i-aş fi spus motivul, dar unei străine...? Începe să îmi povestească despre ea, că e văduvă de 12 ani, că i-a murit fiul, că sora ei are cancer, că are restanţe la bloc şi altele. Cam 20 de minute, până a venit autobusul, mi-a povestit în detaliu, ultimii 20 de ani ai vieţii ei, în tot acest timp, eu ascultând-o şi din când în când aprobând sau dezaprobând, monosilabic.
Urcând în autobus, speram să scap nu de ea, ci de drama vieţii ei, pentru că aveam eu destule gânduri, ca să o mai ascult şi pe ea. Dumnezeu parcă mi-a ascultat ruga, pentru că în autobus era sora ei, care probabil mergea şi ea la mănăstire. O femeie la vreo 60 de ani, rumenă în obraji şi care făcea mereu glume, pentru a-şi binedispune sora. Vrând nevrând, am ascultat conversaţia celor două până la staţia la care urma să cobor. Prima povestea despre treburile cotidiene, cine a vizitat-o, ce a gătit, ce a citit prin ziare, uitând de probleme, de griji, de datorii. La un moment dat îmi puneam întrebarea dacă e aceiaşi persoană cu care am vorbit în staţie şi dacă nu cumva coborâse fără să observ. Mă gândeam că a disimulat, pentru a mă întrista mai rău, dar ce motiv ar fi avut...? A doua glumea mereu, ba despre despărţirea "querida - pepe", ba despre Vadim, ba despre administratorul care o curtează. Nici nu gândeai că acea femeie ar avea cancer.
Trăieşte simplu îmi spunea cineva, cândva. Fericirea iţi menţine dulceaţa, încercările te fac puternic,durerile te fac uman, eşecurile te fac umil, succesele te fac încrezător.
Dau să cobor şi "Doamna" mă trage de mânecă şi îmi spune să zâmbesc mai des, pentru că îmi stă bine. Primul gând a fost că acea "Doamnă" nu m-a văzut deloc zâmbind, în timpul conversaţiei noastre şi nici nu ne-am mai întâlnit vreodată, pentru că mi-aş fi amintit. Reţin foarte bine chipurile oamenilor cu care intru în contact. Abia acum realizasem cât de "luminată" la faţă era; parcă era o transcendenţă a unui înger într-un om. Pe moment am comparat-o cu Fecioara Maria, iar în dreapta ei, pe sorăsa, cu un drac care îmi tragea cu ochiul.
Iritat, şoferul mă întreabă dacă mă hotărăsc să cobor sau nu. Tresar şi printre zecile de gânduri, primul era cum am putut greşi astfel. Să o asemuiesc pe Fecioara Maria cu o femeie. Sacrilegiu. Pângărire. IAD scrie pe fruntea mea.
Eram jumătate coborât din autobus,când "Doamna" îmi zâmbeşte iar şi îmi spune:"Lasă totul în grija lui Dumnezeu"
Dar cum pot face asta, când parcă sunt certat cu El ?
Am lăsat ca vicisitudinile unui sezon să-mi umbrească bucuria celorlalte.De ce? Nici eu nu ştiu. E bine să nu iţi judeci viaţa doar după o perioadă grea, pentru că te afunzi în noroi şi mizerii şi nu te mai scoate nimeni nici cu tabul. E bine să îţi depăşeşti greutăţile singur şi sigur vor veni apoi vremuri bune. O spun asta acum, într-o perioadă roz, pentru că mi s-au întânplat două, trei lucruri bune, dar rămân acelaşi realisto-pesimisto-tâmpito-maniaco-depresiv.
Off-la-naiba-în-puii-mei-ce-bleg-sunt.
Am stat de vorbă astăzi cu o "Doamnă". De fapt ea a stat de vorbă cu mine. A intrat subtil în vorbă cu mine întrebându-mă la ce oră vine autobusul şi ridicând din umeri am lăsat să se înţeleagă că nu ştiu. După două trei ture prin staţia goală, se apropie iar de mine şi îmi spune că merge la mănăstire. Ridic sprânceana dreaptă ca un fel de "wtf, ce vrei de la mine ? chiar crezi că mă interesează ? " Îmi zâmbeşte şi mă întreabă de ce sunt abătut. Cât tupeu. Mă gândesc două trei secunde dacă să îi răspund sau nu şi negăsind un răspuns mai bun, îi spun că nu am nici un motiv să fiu fericit. Dacă era un prieten sau o cunoştinţă, probabil i-aş fi spus motivul, dar unei străine...? Începe să îmi povestească despre ea, că e văduvă de 12 ani, că i-a murit fiul, că sora ei are cancer, că are restanţe la bloc şi altele. Cam 20 de minute, până a venit autobusul, mi-a povestit în detaliu, ultimii 20 de ani ai vieţii ei, în tot acest timp, eu ascultând-o şi din când în când aprobând sau dezaprobând, monosilabic.
Urcând în autobus, speram să scap nu de ea, ci de drama vieţii ei, pentru că aveam eu destule gânduri, ca să o mai ascult şi pe ea. Dumnezeu parcă mi-a ascultat ruga, pentru că în autobus era sora ei, care probabil mergea şi ea la mănăstire. O femeie la vreo 60 de ani, rumenă în obraji şi care făcea mereu glume, pentru a-şi binedispune sora. Vrând nevrând, am ascultat conversaţia celor două până la staţia la care urma să cobor. Prima povestea despre treburile cotidiene, cine a vizitat-o, ce a gătit, ce a citit prin ziare, uitând de probleme, de griji, de datorii. La un moment dat îmi puneam întrebarea dacă e aceiaşi persoană cu care am vorbit în staţie şi dacă nu cumva coborâse fără să observ. Mă gândeam că a disimulat, pentru a mă întrista mai rău, dar ce motiv ar fi avut...? A doua glumea mereu, ba despre despărţirea "querida - pepe", ba despre Vadim, ba despre administratorul care o curtează. Nici nu gândeai că acea femeie ar avea cancer.
Trăieşte simplu îmi spunea cineva, cândva. Fericirea iţi menţine dulceaţa, încercările te fac puternic,durerile te fac uman, eşecurile te fac umil, succesele te fac încrezător.
Dau să cobor şi "Doamna" mă trage de mânecă şi îmi spune să zâmbesc mai des, pentru că îmi stă bine. Primul gând a fost că acea "Doamnă" nu m-a văzut deloc zâmbind, în timpul conversaţiei noastre şi nici nu ne-am mai întâlnit vreodată, pentru că mi-aş fi amintit. Reţin foarte bine chipurile oamenilor cu care intru în contact. Abia acum realizasem cât de "luminată" la faţă era; parcă era o transcendenţă a unui înger într-un om. Pe moment am comparat-o cu Fecioara Maria, iar în dreapta ei, pe sorăsa, cu un drac care îmi tragea cu ochiul.
Iritat, şoferul mă întreabă dacă mă hotărăsc să cobor sau nu. Tresar şi printre zecile de gânduri, primul era cum am putut greşi astfel. Să o asemuiesc pe Fecioara Maria cu o femeie. Sacrilegiu. Pângărire. IAD scrie pe fruntea mea.
Eram jumătate coborât din autobus,când "Doamna" îmi zâmbeşte iar şi îmi spune:"Lasă totul în grija lui Dumnezeu"
Dar cum pot face asta, când parcă sunt certat cu El ?
luni, 14 martie 2011
Si iată-mă-s, tot eu, cel vechi...
Da, m-am întors.Contrar aşteptărilor, nu am avut nevoie de mai mult de o secundă să realizez că am greşit. Şi chiar dacă am greşit, data viitoare am să greşesc la fel. Ştii de ce ? Pentru că în opinia mea, nu am greşit, ci doar am fost altfel decât cum te-ai aşteptat.Şi la fel ca întotdeauna, îţi răspund cu o poezie, pentru că ştii că atunci când sunt dezamăgit,trist,deprimat, citesc poezii şi le împart cu tine.Pentru că asta simt. Sper să înţelegi.
Am legat...
Marin Sorescu
Am legat...
Marin Sorescu
Am legat copacii la ochi
Cu o basma verde
Si le-am spus sa ma gaseasca.
Si copacii m-au gasit imediat
Cu un hohot de frunze.
Am legat pasarile la ochi
Cu-o basma de nori
Si le-am spus sa ma gaseasca.
Si pasarile m-au gasit
Cu un cantec.
Am legat tristetea la ochi
Cu un zambet,
Si tristetea m-a gasit a doua zi
Intr-o iubire.
Am legat soarele la ochi
Cu noptile mele
Si i-am spus sa ma gasesca.
Esti acolo, a zis soarele,
Dupa timpul acela,
Nu te mai ascunde.
Nu te mai ascunde,
Mi-au zis toate lucrurile
Si toate sentimentele
Pe care am incercat sa le leg
La ochi.
Cu o basma verde
Si le-am spus sa ma gaseasca.
Si copacii m-au gasit imediat
Cu un hohot de frunze.
Am legat pasarile la ochi
Cu-o basma de nori
Si le-am spus sa ma gaseasca.
Si pasarile m-au gasit
Cu un cantec.
Am legat tristetea la ochi
Cu un zambet,
Si tristetea m-a gasit a doua zi
Intr-o iubire.
Am legat soarele la ochi
Cu noptile mele
Si i-am spus sa ma gasesca.
Esti acolo, a zis soarele,
Dupa timpul acela,
Nu te mai ascunde.
Nu te mai ascunde,
Mi-au zis toate lucrurile
Si toate sentimentele
Pe care am incercat sa le leg
La ochi.
joi, 3 martie 2011
Iubita mea, ti-am cumparat un munte...
Pentru ca in ultimele zile am citit poezii, multe poezii; pentru ca sunt melancolic, trist, deprimat; pentru ca am primit critici dar si aprecieri, aleg sa mai impart o poezie care mi-a placut mult, cu voi, cititorii mei. Si nu e Dinescu, e Paunescu .
"Iubita mea, ti-am cumparat un munte
Am fost la targ, dar nu l-am luat pe bani.
Are paduri si rauri si o punte
In varsta de un milion de ani...
Ti l-am adus in brate pan' la poarta.
E minunat si piatra lui e grea,
Comertul ambulant cu munti se poarta...
Dar unde-ai sa-l asezi, iubita mea?
Ce munte colosal, un munte straniu,
Cu porci mistreti ce canta-n coruri: jir!
Iar in adanc sunt staturi de uraniu
Si-am dat putin pe el... un chilipir...
Si m-am certat cu fel de fel de lume
Caci toti voiau sa-l ia sa-l dea la nunti.
I-am injurat de fapte si de nume,
Nu stiu de ce toti oamenii vor munti.
Iubita mea, gaseste marea vale
In care sa-l aduc si sa-l rastorn
Si-apoi la nunta regasirii sale
Sa cant ca vanator al lui din corn...
Iubita mea ti-am cumparat un munte
Sa faci cu el ce-i sti si ce vei vrea,
Eu ma retrag in pesteri muribunde
Ca am uitat sa-ti mai soptesc ceva:
Am dat pe acest munte VIATA MEA.
Din marele bazar cu amanunte,
Platind cu viata tot ce scump era,
Iubita mea ti-am cumparat un munte...
Pacat ca n-o sa-ncapa-n lumea ta."
Muntele - Adrian Paunescu
"Iubita mea, ti-am cumparat un munte
Am fost la targ, dar nu l-am luat pe bani.
Are paduri si rauri si o punte
In varsta de un milion de ani...
Ti l-am adus in brate pan' la poarta.
E minunat si piatra lui e grea,
Comertul ambulant cu munti se poarta...
Dar unde-ai sa-l asezi, iubita mea?
Ce munte colosal, un munte straniu,
Cu porci mistreti ce canta-n coruri: jir!
Iar in adanc sunt staturi de uraniu
Si-am dat putin pe el... un chilipir...
Si m-am certat cu fel de fel de lume
Caci toti voiau sa-l ia sa-l dea la nunti.
I-am injurat de fapte si de nume,
Nu stiu de ce toti oamenii vor munti.
Iubita mea, gaseste marea vale
In care sa-l aduc si sa-l rastorn
Si-apoi la nunta regasirii sale
Sa cant ca vanator al lui din corn...
Iubita mea ti-am cumparat un munte
Sa faci cu el ce-i sti si ce vei vrea,
Eu ma retrag in pesteri muribunde
Ca am uitat sa-ti mai soptesc ceva:
Am dat pe acest munte VIATA MEA.
Din marele bazar cu amanunte,
Platind cu viata tot ce scump era,
Iubita mea ti-am cumparat un munte...
Pacat ca n-o sa-ncapa-n lumea ta."
Muntele - Adrian Paunescu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)