vineri, 18 martie 2011

Gânduri în exces...

          Îmi zic: în sfârşit a venit primăvara ! 
          Am lăsat ca vicisitudinile unui sezon să-mi umbrească bucuria celorlalte.De ce? Nici eu nu ştiu. E bine să nu iţi judeci viaţa doar după o perioadă grea, pentru că te afunzi în noroi şi mizerii şi nu te mai scoate nimeni nici cu tabul. E bine să îţi depăşeşti greutăţile singur şi sigur vor veni apoi vremuri bune. O spun asta acum, într-o perioadă roz, pentru că mi s-au întânplat două, trei lucruri bune, dar rămân acelaşi realisto-pesimisto-tâmpito-maniaco-depresiv
           Off-la-naiba-în-puii-mei-ce-bleg-sunt.  
           Am stat de vorbă astăzi cu o "Doamnă". De fapt ea a stat de vorbă cu mine. A intrat subtil în vorbă cu mine întrebându-mă la ce oră vine autobusul şi ridicând din umeri am lăsat să se înţeleagă că nu ştiu. După două trei ture prin staţia goală, se apropie iar de mine şi îmi spune că merge la mănăstire. Ridic sprânceana dreaptă ca un fel de "wtf, ce vrei de la mine ? chiar crezi că mă interesează ? " Îmi zâmbeşte şi mă întreabă de ce sunt abătut. Cât tupeu. Mă gândesc două trei secunde dacă să îi răspund sau nu şi negăsind un răspuns mai bun, îi spun că nu am nici un motiv să fiu fericit. Dacă era un prieten sau o cunoştinţă, probabil i-aş fi spus motivul, dar unei străine...? Începe să îmi povestească despre ea, că e văduvă de 12 ani, că i-a murit fiul, că sora ei are cancer, că are restanţe la bloc şi altele. Cam 20 de minute, până a venit autobusul, mi-a povestit în detaliu, ultimii 20 de ani ai vieţii ei, în tot acest timp, eu ascultând-o şi din când în când aprobând sau dezaprobând, monosilabic.
           Urcând în autobus, speram să scap nu de ea, ci de drama vieţii ei, pentru că aveam eu destule gânduri, ca să o mai ascult şi pe ea. Dumnezeu parcă mi-a ascultat ruga, pentru că în autobus era sora ei, care probabil mergea şi ea la mănăstire. O femeie la vreo 60 de ani, rumenă în obraji şi care făcea mereu glume, pentru a-şi binedispune sora. Vrând nevrând, am ascultat conversaţia celor două până la staţia la care urma să cobor. Prima povestea despre treburile cotidiene, cine a vizitat-o, ce a gătit, ce a citit prin ziare, uitând de probleme, de griji, de datorii. La un moment dat îmi puneam întrebarea dacă e aceiaşi persoană cu care am vorbit în staţie şi dacă nu cumva coborâse fără să observ. Mă gândeam că a disimulat, pentru a mă întrista mai rău, dar ce motiv ar fi avut...? A doua glumea mereu, ba despre despărţirea "querida - pepe", ba despre Vadim, ba despre administratorul care o curtează. Nici nu gândeai că acea femeie ar avea cancer.
          Trăieşte simplu îmi spunea cineva, cândva. Fericirea iţi menţine dulceaţa, încercările te fac puternic,durerile te fac uman, eşecurile te fac umil, succesele te fac încrezător. 
          Dau să cobor şi "Doamna" mă trage de mânecă şi îmi spune să zâmbesc mai des, pentru că îmi stă bine. Primul gând a fost că acea "Doamnă" nu m-a văzut deloc zâmbind, în timpul conversaţiei noastre şi nici nu ne-am mai întâlnit vreodată, pentru că mi-aş fi amintit. Reţin foarte bine chipurile oamenilor cu care intru în contact. Abia acum realizasem cât de "luminată" la faţă era; parcă era o transcendenţă a unui înger într-un om. Pe moment am comparat-o cu Fecioara Maria, iar în dreapta ei, pe sorăsa, cu un drac care îmi tragea cu ochiul. 
          Iritat, şoferul mă întreabă dacă mă hotărăsc să cobor sau nu. Tresar şi printre zecile de gânduri, primul era cum am putut greşi astfel. Să o asemuiesc pe Fecioara Maria cu o femeie. Sacrilegiu. Pângărire. IAD scrie pe fruntea mea.
         Eram jumătate coborât din autobus,când "Doamna" îmi zâmbeşte iar şi îmi spune:"Lasă totul în grija lui Dumnezeu"
          Dar cum pot face asta, când parcă sunt certat cu El ? 



2 comentarii:

  1. Mirific!
    Chiar asa s-a-ntamplat sau e doar rezultatul unei minti geniale?!

    RăspundețiȘtergere