Vorbeam astazi cu un coleg si la un moment dat m-a intrebat daca eu cred in Dumnezeu, pentru ca el nu stie ce sa raspunda la intrebarea asta. Am ezitat cateva clipe sa ii raspund, de fapt m-am gandit ce sa ii raspund, stiind ca nu va fi multumit de ceea ce ii voi raspunde si stiam cam despre ce urmeaza sa vorbim. I-am spus ca da, cred si ca si eu astept sa faca o minune in viata mea, cat de curand. A strambat putin din nas si a inceput sa imi povesteasca despre el si sotia lui, ca se chinuie de mult timp sa faca un copil,medici, tratamente, alea alea si nimic.Mi-a mai dat un exemplu la fel de concludent, copilul unui alt coleg, care a fost operat pentru nu stiu ce de vreo sase ori si tot nu e bine. "Dumnezeu de ce nu face acolo o minune, daca noi nu meritam, macar cu copilul acela sa faca ceva?"...Hmmm, da. Iar m-a lasat fara replica. "Dumnezeu de ce a facut minuni doar acum 2000 de ani si acum nu mai face?"
Recunosc,uneori si eu imi pun astfel de intrebari,dar la gandul ca Doamne-Doamne m-ar putea auzi, imi cer repede iertare si ma intreb pe mine cum pot fi atat de prost sa ii cer Lui explicatii, Lui, care are un plan cu fiecare dintre noi.
E mereu furios, tipa la colegi, injura ca la usa cortului, se cearta cu toata luma, jigneste, dar are si o parte sensibila, o parte sensibila, care il face sa fie "moale", tacut, cu capul in pamant.
Astazi nu s-a certat cu nimeni. E noul meu coleg. De azi, privirile noastre se vor intalni zilnic.Vom lucra impreuna si probabil vom mai vorbi despre asta dar nu stiu ce sa ii spun.Nu prea ma pricep eu la sfaturi, dar stiu ca nu poti da mana cu cineva daca tii pumnul strans. Sa incerc sa il consolez ? Sa ii spun sa mai incerce ? Sa se roage ? Sa continue sa creada ? Voi ce credeti ca ar trebui sa ii spun ?
Nu e bine sa tii in tine furia, mahnirea,durerea, cum nu e bine nici sa o descarci asupra persoanelor din jurul tau. Acum ca ii cunosc frustrarea, ar trebui sa fac pe psihologul ? Dar ce sa ii spun?
Sunt anumite lucruri care se intampla, dar carora nu le gasim o justificare. Pur si simplu le socotim nefaste si automat ne gandim ca Dumnezeu e rau, ca nu ne ajuta, nu face minuni. E greu sa accepti ca nu poti avea un copil, desi vrei asta din toata inima. Eu cred ca toate astea fac parte dintr-un mare lant al fiintei, fiecare veriga isi are rostul, totul se intampla cu un rost. Trebuie sa existe un raspuns pentru toate intrebarile noastre dar partea urata e ca noi, oamenii, suntem rai, nerecunoscatori, nerabdatori si vrem totul de-a gata, de asta nu o sa gasim raspunsuri.
RăspundețiȘtergere@ Andreea : Si eu cum sa il fac sa inteleaga asta? Stii, uneori si eu vreau totul de-a gata.
RăspundețiȘtergereInteresanta postarea...sincer apreciez subiectul abordat...nu ar trebui sa te bagi in credinta colegului tau, singurul lucru ce ai putea sa il faci ar fi sa il incurajezi...iar faptu ca Dumnezeu facea minuni doar acuma 2000 de ani...ar trebui sa ne dea de gandit nu crezi? raspunsu e in jurul nostru...te poop dulce ri sox patratel simpatic ce esti
RăspundețiȘtergere@ alexutza: sa il incurajez ca o sa aibe un copil dupa 5-6 incercari esuate ? in credinta lui clar ca nu o sa ma bag. faptul ca Dumnezeu nu mai face minuni de o vreme, normal ca imi da de gandit, dar imi dau eu raspunsuri multumitoare sau nu. Colegului in schimb, nu stiu ce sa ii raspund. pupic de buburuz si pentru tine.
RăspundețiȘtergereP.S. mi-e dor sa vorbim
As putea tine o intreaga teorie despre asta, insa acum nu am dispozitia necesara:)
RăspundețiȘtergere@ C.L.Meu : poi ia sa'ti faci dispozitie, ca altfel te ciufulesc de nu te vezi. De fapt nu te ciufulesc, ca te'ai tuns :)
RăspundețiȘtergere