duminică, 27 martie 2011

in lumea furnicilor...sau interviu cu o furnica, sau...

       A fost frumos astazi de dimineata si m'am gandit sa ma asez pe o bordura de beton si sa las Soarele sa imi mangaie trupul.Eram in tricou.Prima oara anul asta, parca. Si ce imi vad ochilor...hmmm...zambila roz,mov, alba, nasturei, albastrele,pietricele...si furnici. Multe furnici. Incep sa la privesc, sa le studiez indeaproape.Ma bucuram ca pot face asta. Daca as fi avut o lupa as fi fost mai bucuros. Le urmaream cu privirea. Una mai curajoasa, incerca sa urce pe o zambila. O alta, impiedicandu-se de o piatra, a incercat sa o mute de la loc. Cat curaj. Cum sa te pui cu o piatra de patru cinci ori mai mare decat tine ? Doua stateau de vorba, ba despre vreme, ba despre ploaia de ieri. Se plangea ca i-a distrus casa. Ce furnica prostuta. Nu si-a facut asigurare.
       Intre timp, Soarele intrase dupa nori sau norii si-au pus in gand sa ma supere, asa ca a trebuit sa intru.
       O gasesc pe Ea. Nu imi mai pasa ca nu e soare afara.Nu imi mai pasa de nimic.Ea era acolo si era bine.Era foarte bine. Aveam soare, aveam caldura, aveam marea la picoare, ma bucuram de vant,ma bucuram ca ii pot trece mana prin par, ca ii pot face un sirag de perle, ca pot opri timpul doar pentru noi. Eram ba zeul timpului, ba zeul iubirii, doamne cate nu eram. Dar trebuia sa ma trezesc din vis. Afara era inca lumina, iar eu nu dormeam.Trecusera cateva ore de azi dimineata. S-or fi intamplat multe in lumea furnicilor.
        Ma hotarasc sa ies din nou afara, sa vad ce imi fac noii prieteni si fiindca soarele era din nou prezent, imi permit sa il cert de ce ieri dupa ploaie nu mi-a oferit un curcubeu. Nesuferitul.
        Ma asez asadar din nou pe bordura si imi fixez privirea spre furnici. Eram acum Zeul furnicilor. Le vad din nou pe cele doua care stateau de vorba. Greu de crezut ca erau aceleasi. Aaaa, ba da, erau acelasi, pentru ca erau imbracate la fel ca cele de dimineata. Dar ce or fi vorbit atat ? Imi pun mana deasupra lor, astfel incat sa fac umbra. Una din ele se sperie, crezand ca e vreun monstru si o ia la fuga. Cealalta statea si se uita nepasatoare la mine. O iau in mana cu grija sa nu o strivesc. Ma asteptam sa strige sa ii dau drumul, ca are treburi si copii de crescut, dar nu, nici vorba.
       - Nu mi-e frica de tine, stii ?
       - De ce nu ti-e frica? Nu vezi cat de mare sunt ?
       - Pentru ca stiu ca nu ai sa imi faci rau.Nu vrei sa imi faci rau,chiar daca ai putea.
       - Esti curajoasa furnicuto.Felicitari !
       - Nu. Sunt doar increzatoare. Auzi ? Ai putea sa ii spui monstrului ala cu patru picioare, cu coada si blana galbena, sa nu mai imi distruga casa de cate ori trece prin gradina cu flori ?
       - Te referi la catelusa mea,nu ? Ok, iti promit ca nu o mai las in gradina, daca imi promiti ca si tu faci o sedinta cu surorile tale si le spui sa nu mai intre in casa, pentru ca ar putea fi periculos.
       Batem palma si dau sa o las jos, cand nu mica mi-e mirarea ca vreo trei furnici incercau sa urce pe mine. O fi dat asta mica vreun semnal celorlalte ? O fi sunat vreo sirena in orasul furnicilor ? Ma simteam acum ca Guliver in tara piticilor. Parca la un semnal, doamnele furnici ar fi scos funii si m-ar fi legat.Eram speriat de-a binelea, cand tot asta mica ma linisteste.
       - Stai linistit. Sunt surorile mele care vin sa iti multumeasca. Fiecare are sa iti spuna cate ceva. Asculta-le!
       Prima mi-a spus ca trebuie sa ma bucur de mai multe ori de soare, de ploaie, de mirosul florilor, de lucruri mici si neinsemnate si mi-a aratat o furnica ascunsa dupa o pietricica si o alta ascunsa intr-o crapatura.M-a intrebat daca imi place ce vad.Am raspuns ca nu.Mi-a zambit, mi-a multumit si a plecat.
       A doua mi-a spus ca ea toata iarna a umblat prin noroaie, prin vant. Ca zapada i-a dat planurile peste cap, dar ca acum e fericita ca e frumos afara, si ca poate umbla in voie prin lumea larga. Mi-a multumit si a plecat, neintorcand capul inapoi.
       A treia, mai timida,mai modesta, mi-a spus doar ca ea si-a dorit un fir de iarba macar si acum a primit parfumul atator flori minunate, a primit copaci inmuguriti.E cea mai fericita dintre furnici. Mi-a multumit si a plecat urcand direct pe narcisa galbena, unde o asteptau doua furnici mai mici.
       Si acum stau si ma intreb de ce mi-au multumit toate furnicile astea ? Care e mesajul pe care incercau sa mi-l transmita ? Chiar sunt un zeu in lumea furnicilor ? Sau e doar o inchipuire a mea ? Ce s-ar intampla sa arunc o galeata cu apa in gradina? Ce s-ar intampla cu furnicile ? Precis isi vor face o casa in alta parte.In gradina vecinilor. Dar oamenii ? Oamenii ce ar face daca o forta de neoprit le-ar distruge casa ? Daca un zeu ar acoperi Soarele pentru cateva zile? Daca o mana uriasa m-ar lua acum, oare cum as reactiona ?
      Suntem atat de diferiti de furnici. Uneori suntem mai puternici, alteori mai slabi. Chiar acum ma duc sa ma lupt cu o echipa de furnici-ninja care au urcat pe mine. Sper sa nu ma muste prea rau. Daca nu inving, ma gasiti in lumea furnicilor.

2 comentarii:

  1. foarte frumos..si in ton cu evenimentele recente din lume...si, si eu ma uit la furnici cand ma asez pe iarba sa citesc,sunt fascinante :)
    ps:deci,chiar vreau sa-ti multumesc pentru comm de ieri :) m-a emotionat pana la lacrimi,serios. mi-ai facut ziua ^_^
    ps2:ma bucur ca ma citesti ;p

    RăspundețiȘtergere
  2. @ suflet fara chei: da, furnicile sunt fascinante.
    P.S.1: nu imi multumi. sunt bucuros daca pot face pe cineva sa zambeasc macar.
    P.S.2: fata cu esarfa violet :)

    RăspundețiȘtergere